ISE 2024: Epson dezvăluie aplicații noi și inovatoare pentru gama sa de proiectoare lider în industrie, la ISE, Sala 3, Standul J100.

ISE 2024: Epson dezvăluie aplicații noi și inovatoare pentru gama sa de proiectoare lider în industrie, la ISE, Sala 3, Standul J100.

Epson cel mai important producător de proiectoare din lume, prezintă la ISE 2024 noi funcționalități pentru tehnologia sa de afișare.

Epson, lider mondial în domeniul proiectoarelor[1] și lider de piață în regiunea EMEA în domeniul afișajului profesional[2] își va prezenta gama completă de proiectoare și tehnologii la standul J100, Pavilion 3, din cadrul evenimentului ISE, din Barcelona, în perioada 30 ianuarie - 2 februarie 2024. Epson își va folosi tehnologia care l-a propulsat ca lider în industrie pentru a evidenția potențialul proiectoarelor într-o varietate de situații ce includ: arta și divertismentul, educația, mediul corporatist, retail, agrement și cultura.

Proiecția umbrelă

Vizitatorii standului Epson de la ISE pot experimenta cea mai recentă soluţie de proiecție - o umbrelă uriașă care se deschide într-o cascadă de culori vii, pentru celebrarea festivalurilor din întreaga lume. ”Umbrella” se inspiră din mai multe festivaluri internaționale, precum carnavalul de la Barcelona, Anul Nou Chinezesc și festivalul lampioanelor, festivalurile japoneze Tango No Sekku, Kodomo-no-hi (Ziua Copilului) și sărbătoarea înfloririi cireșilor, festivalul portughez AgitÁgueda Art (festival-umbrelă), festivalul artificiilor de la Busan și festivalul felinarelor thailandeze, cunoscut sub numele de Yi Peng sau Loy Krathong.

Cel mai mic și mai ușor proiector 4K cu luminozitate mare

Epson va prezenta cel mai mic și mai ușor proiector 4K de 20.000 de lumeni din lume[3]. Lansat la începutul anului 2023, EB-PQ2220B este dotat cu tehnologii Epson de ultimă generație și folosește aceeași gamă de lentile interschimbabile de calitate 4K, la fel ca seria precedentă EB-PU. Designul compact și greutatea redusă ajută la o scădere a cantității de deșeuri generate de ambalaje, dar și costuri mai mici pentru transport, depozitare și instalare. Bazându-se pe succesul seriei EB-PU2200, noul proiector Epson ultra-ușor, compact și cu luminozitate mare surprinde cu modalități de instalare și configurare ușoare, întreținere simplificată și o calitate uimitoare a imaginii.

Pentru o claritate optimă, cea mai nouă tehnologie 4K de la Epson a combinat tehnologiile 4K Crystal Motion, controlul temperaturii pe panou și matricea cu microlentile duble.

Astfel, noua gamă oferă procesare grafică 4K realizată la comandă, folosind cel mai nou chipset cu îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește frecvența de operare, lățimea de bandă a memoriei și transmiterea datelor pentru o experiență 4K perfectă.

Proiectoare Epson pentru experiențe îmbunătățite la birou

Ca lider global în tehnologia de proiecție, Epson își propune să demonstreze modul în care proiectoarele pot transforma birourile în medii captivante, cu prezentări spectaculoase. În parteneriat cu Purple Digital Storytelling, Epson va demonstra potențialul proiectoarelor într-o gamă largă de activități profesionale, de la showroom-uri digitale și prezentări de vânzări, până la training de produse, instruirea angajaților și conferințe cu mulți participanți. Tehnologia avansată a proiectoarelor Epson, împreună cu software-ul Hyro 3D de la Purple, pot oferi o experiență atractivă angajaților companiei și clienților, datorită unui conținut digital captivant și interactiv.

Epson va organiza, de asemenea, și o demonstrație a Microsoft Teams Front Row, prezentând configurații inovatoare pentru întâlniri hibride, care îi fac pe participanții online să aibă o experienţă aproapiată de cea a participanţilor prezenți în sala de meeting, datorită proiectoarelor Epson 4K. Deși noile proiectoare prezente la ISE au tehnologii compexe, ele se pot adapta companiilor, indiferent de mărimea lor, întrucât există un format XL pentru businessurile mari, dar și un format mic pentru companiile cu grupuri de lucru medii și mici.

Proiectoare Epson pentru învățământ

Tehnologia de proiecție Epson duce la o transformare digitală și în educație. Sistemul propriu de predare interactivă este o soluție completă, autonomă, care include trei dintre proiectoarele noastre inovatoare, EB-770Fi. Acestea oferă posibilități infinite de predare interactivă, într-un mod cu totul nou, care nu poate fi replicat de display-urile interactive.

Lentile interschimbabile

Epson va prezenta și gama de lentile pentru proiectoarele sale, ce include seria extinsă de lentile flexibile, versatile și interschimbabile. Epson oferă o compatibilitate de neegalat a lentilelor cu o gamă de obiective de calitate 4K disponibilă pentru proiectoarele cu luminozitate de la 6.000 la 20.000 de lumeni. În această categorie poate fi inclusă seria LX de lentile pe distanțe scurte, compatibile cu echipamente de până la 30.000 de lumeni care au capacitatea de a proiecta o imagine de 200 de inci de la doar 1,5 m.

Graeme Davidson, Director al Diviziei Video Proiectoare Business, Epson Europe, afirmă: „Suntem cu adevărat încântați să arătăm întregul potențial al tehnologiei noastre de proiecție pe diverse segmente de piață, de la medii de afișare profesionale, spații de întâlnire corporative și educație, până la retail, agrement, cultură, arte și divertisment. În calitate de lider global, Epson excelează în producerea de proiectoare super-compacte, ultra-ușoare și luminozitate mare.

„Tehnologia noastră 3LCD a devenit punctul de referință în industrie pentru calitate și flexibilitate, nu doar datorită economisirii timpului de instalare și a costurilor de expediere, dar și pentru reducerea impactului asupra mediului pentru segmentul de proiectoare de 20.000 de lumeni, un segment de piață important și în creștere.”

„Așteptăm cu nerăbdare să primim vizitatorii la standul nostru de la ISE în acest an, pentru a se bucura de instalația „Umbrella” și cele mai recente progrese în tehnologia proiectoarelor Epson 3LCD.”

 

Videoproiectoarele Epson

Epson este liderul mondial pe segmentul de videoproiectoare, deținând peste o treime din piața globală a acestor produse. Compania este specializată în producția de tehnologie de proiecție laser 3LCD și 4K de înaltă luminozitate, flexibilă și compactă, pentru locuințe, birouri, școli, retaileri și instalații de mari dimensiuni în spații de divertisment, muzee, galerii, evenimente în aer liber și atracții pentru vizitatori.

Proiectoarele laser 4K Epson cu luminozitate mare sunt utilizate pentru a crea medii practice captivante și interactive în spații mari și atracții pentru vizitatori din întreaga lume. Printre astfel de exemple recente bazate pe tehnologia Epson se numără Electric Forest Music Festival din America, instalația TeamLab Borderless din Shanghai și Festivalul Internațional al Luminilor din Europa.

Tehnologia AV de la Epson are un impact relevant asupra eficienței sălilor de clasăși a altor medii de învățare din întreaga lume, îmbunătățind experiența din retail și sprijinind o gamă de sectoare industriale prin capacitățile de asistență la distanță.

 

[2]În 2023, 6.000 de lumeni și peste, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY22Q2

3Începând cu luna decembrie 2023. Unitate principală fără obiectiv. 20.000 de lumeni în conformitate cu ISO 21118.

Author profile

xigen

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII
TAG-URI
#ISE2024

Downloads

Related press releases

Peste trei sferturi dintre profesori (TQ9) menționează că elevii au dificultăți în a vedea imaginile de pe televizoarele standard cu ecran plat în timpul lecțiilor
DETALII
Epson la ISE 2025: “Digitalizarea mondială – inspirată de natură”
DETALII
Epson România își revendică poziția de lider al pieței locale de videoproiectoare și în 2023
DETALII