Epson publică Raportul „Green Choice” pentru anul 2021 privind sustenabilitatea în Europa

Epson publică Raportul „Green Choice” pentru anul 2021 privind sustenabilitatea în Europa

Raportul scoate în evidență acțiunile și progresul realizate de Epson în vederea transformării sustenabile prin inovații tehnologice

„Mai presus de toate, obiectivul nostru principal este de a oferi clienților cele mai bune tehnologii sustenabile.” Yoshiro Nagafusa – Președinte și CEO, Epson EMEAR.

Odată cu publicarea Raportului privind sustenabilitatea în Europa pentru anul 2021, Epson își etalează progresul semnificativ realizat pentru a asigura operațiuni complet sustenabile în prezent. Alegerea ecologică. Pe lângă investiția Epson în propria transformare, raportul detaliază inovațiile, cum ar fi tehnologiile fără încălzire, care vor ajuta clienții să își asigure un viitor sustenabil.

Sustenabilitate – ambiție și investiții

Yoshiro Nagafusa, Președinte și CEO, Epson EMEAR, a adăugat: „În timp ce lumea se realiniază după COP26, Epson își continuă obiectivele, investițiile și angajamentele ambițioase legate de sustenabilitate. Tehnologiile noastre fără încălzire, cu un nivel mai redus de emisii de carbon și cu mai puține deșeuri ne vor emancipa clienții și vor garanta că ne respectăm promisiunile în ceea ce privește crearea unei societăți sustenabile.”

Pe parcursul următorului deceniu, Epson intenționează să aloce 100 de miliarde ¥ (aproximativ 770 milioane €) pentru transformarea sa sustenabilă. Această investiție va viza decarbonizarea și închiderea bulelor de resurse (maximizând utilizarea resurselor) la nivel intern. La nivel extern, inovațiile Epson vor reduce impactul clienților asupra mediului înconjurător și vor dezvolta produse noi care sunt sustenabile în mod inerent.

Sustenabilitate – angajament

În 2021, Epson s-a angajat să asigure că:

  • până în sau înainte de 2023– va reduce emisiile pentru a se conforma limitei de încălzire globală de 1,5 grade

  • până în sau înainte de 2023 – va utiliza energie regenerabilă în proporție de 100 % în cadrul tuturor operațiunilor Grupului

  • până în sau înainte de 2025 –va reduce emisiile directe (19 %) și indirecte (44 %)

  • până în sau înainte de 2030 –va îndeplini Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, adăugând obiectivele 1, 2 și 16 la angajamentele sale din 2021, asigurând că toate cele 17 obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG) ale ONU se află acum în sfera de aplicare

  • până în sau înainte de 2050 –va avea „valori negative” ale emisiilor de carbon și va elimina utilizarea resurselor subterane (de exemplu: petrol, metale)

Sustenabilitate – inovație

Raportul de astăzi privind sustenabilitate detaliază inovațiile Epson orientate către clienți și ghidate de sustenabilitate. De exemplu, imprimantele fără încălzireale companiei pot reduce consumul de energie și emisiile de 2cu până la 83 %. Adoptarea acestor tehnologii la nivelul întregii Europe va reduce consumul de energie cu 1 miliard de kWh și emisiile de CO 2cu 410.000 de tone, anual. Tehnologiile Epson fără încălzire au inspirat un parteneriat cu National Geographicși cu eforturile acestei organizații de a inversa procesul de topire a permafrostului și de creștere a nivelului de emisii de metan.

În mod similar, imprimantele Epson EcoTankaduc beneficii la nivelul întregului lanț valoric, eliminând necesitatea de a mai folosi cartușe de cerneală. Până în prezent, imprimantele EcoTank au eliminat din mediul înconjurător 1,6 milioane de tone de deșeuri de consumabile pe bază de plastic. Avantaje suplimentare pot fi observate și datorită dezvoltării de către Epson a noilor tehnologii de imprimare pe materiale textile, care pot reduce consumul de apă cu până la 90 % și de energie cu 30 %.

De asemenea, Epson ajută clienții să închidă bucla de resurse cu ajutorul PaperLab.Este un proces cu fibre uscate, în premieră mondială, care permite reciclarea hârtiei în birou, pentru a reduce în mod semnificativ consumul de apă și necesitatea transportului către centre de reciclare externe.

Sustenabilitate – supraveghere

Raportul Epson privind sustenabilitatea detaliază și angajamentul companiei în ceea ce privește supravegherea independentă, robustă și respectată la nivel internațional.

În 2021, Epson a primit a doua sa certificare consecutivă Platinum din partea EcoVadis, una dintre cele mai de încredere platforme mondiale de evaluare a sustenabilității companiilor. Certificarea Platinum o așază pe Epson între primii 1 % competitori în materie de sustenabilitate din industria producătoare de computere și echipamente periferice.

Certificarea Platinum primită de Epson recunoaște inițiativele companiei privind responsabilitatea socială corporativă globală (CSR). În cadrul celor patru teme evaluate de EcoVadis, Epson a primit cel mai înalt calificativ „Remarcabil” pentru mediul înconjurător, precum și scoruri mari pentru achiziții durabile, drepturile omului și drepturile lucrătorilor și etică.

De asemenea, Epson a primit certificarea Platinum din partea Responsible Business Alliance (RBA)– cea mai mare coaliție la nivel mondial din sectorul industrial, dedicată responsabilității sociale corporative în lanțurile de aprovizionare globale. Certificarea Platinum este acordată numai companiilor care respectă cele mai înalte standarde în materie de Responsabilitate socială corporativă. Epson a fost supusă unei evaluări complexe și a demonstrat că este o companie dedicată sustenabilității semnificative și bunăstării angajaților săi.

În ultimul an, Epson a avut și alte realizări:

  • A fost trecută pe „Lista A” a platformei nonprofit CDP de informare globală și a fost selectată, pentru al doilea an consecutiv, ca lider global în ceea ce privește lanțul de aprovizionare.

  • S-a alăturat inițiativei RE100 prin intermediul angajamentului său de a utiliza electricitate regenerabilă în proporție de 100 %

  • Și-a adus activitatea la nivelul standardelor ISO 9001 și 14001

  • A fost inclusă în Seria de indici FTSE4Good pentru cel de al 18-lea an consecutiv

Henning Ohlsson, Director de Sustenabilitate, Epson Europe, a declarat: „Raportul Epson privind sustenabilitatea oferă mult mai mult decât o prezentare generală a strategiei și a progresului din acest an. Este un document care angajează încă o dată compania la rolul său de partener indispensabil, ce inovează tehnologii care nu sunt sustenabile doar atunci când sunt produse, ci și atunci când sunt utilizate în lumea reală. Putem evolua cu toții la un viitor cu adevărat sustenabil doar dacă examinăm această imagine de ansamblu și colaborăm cu oamenii de știință, partenerii și clienții noștri.”

Raportul complet poate fi accesat aici [www.epson.eu/greenreport]

Author profile

Ana-Maria Chirita

Marketing Coordinator, Epson Romania

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII
TAG-URI
#CSR, #SDGs, #Sustainability

Downloads

Related press releases

Epson lansează cea mai recentă evoluție în domeniul imprimării cu jet de cerneală liniar Heat-Free, aducând performanțe îmbunătățite și avantaje de sustenabilitate pe piața de imprimare A4
DETALII
Fespa 2024: Un stand cu articole personalizate uimitoare expuse în Sala 12, la standul G20, unde Epson dezvăluie capacitățile complete ale tehnologiei de microproducție.
DETALII
Epson lansează prima imprimantă UV flatbed cu amprentă mică pentru industria bunurilor promoționale
DETALII