Epson îşi extinde gama cu proiectoare pentru prezentări în birou şi pe teren
3 ianuarie 2017 – Epson lansează noi proiectoare pentru mediul de business capabile să ofere prezentări de impact atât din birou, cât şi de pe teren. Fiind concepute pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi corporaţii, modelele EB-1795F şi EB-2265U oferă prezentări Full HD eficiente, de o calitate superioară, cu dimensiuni mari ale zonei afişare. De asemenea, acestea beneficiază de caracteristici interactive şi inteligente, cum ar fi controlul prin gesturi şi duplicarea ecranului.
Hans Dummer, director Visual Instruments, EMEAR, declară: „Proiectoarele noastre utilizează cea mai nouă tehnologie pentru a permite partajarea, iar prezentările realizate vor avea culori realiste pe ecrane cu dimensiuni scalabile, de până la 300 de inci, la rezoluţie Full HD, ceea ce ecranele plate nu pot oferi. Pe lângă faptul că reprezintă cea mai accesibilă modalitate de a introduce dimensiunile scalabile de ecran, sunt ideale pentru crearea unui mediu de lucru modern, interactiv şi productiv. Indiferent dacă aveți o prezentare pe teren cu modelul ultra-mobil EB-1795F sau dacă realizaţi prezentări impresionante la birou cu modelul EB-2265U, participanţii vor beneficia de o rezoluţie Full HD 1080p cu o calitate superbă a imaginilor şi detalii excepţionale. Mai mult, tehnologia noastră 3LCD oferă o luminozitate pe alb şi pe culoare la acelaşi nivel înalt, pentru a proiecta reprezentări fidele ale culorilor din conţinutul partajat.”
Prima impresie este importantă în mediul de business, iar prin intermediul EB-1795F, puteţi realiza prezentări impresionante care să vă ajute să vă transmiteţi ideile, chiar şi atunci când nu sunteţi la birou. Proiectorul poate încăpea cu uşurinţă într-o geantă de laptop datorită design-ului simplu şi a dimensiunilor reduse. Este dispozitivul ideal pentru personalul din segmentul de vânzări, dar și pentru cei care lucrează în mediul de business şi trebuie să realizeze prezentări pe teren. Așa cum vă puteţi aştepta de la o marcă de proiectoare de top[1], acest model are numeroase caracteristici care vă permit să îl configuraţi şi să prezentaţi rapid şi uşor, inclusiv alimentare automată, căutare automată a sursei, corecţia trapezului pe orizontală şi verticală, încadrare pe ecran şi NFC pentru a conecta cu uşurinţă dispozitivul. În plus, varietatea opţiunilor de conectivitate, cum ar fi Wi-Fi, WiDi şi duplicarea ecranului, vă permit să prezentaţi rapid şi uşor partajând conținut de pe dispozitivul mobil preferat, de pe laptop sau chiar de pe stick-uri USB. Controlul prin gesturi facilitează comutarea între slide-uri prin simpla glisare a mâinii, iar ecranul împărţit vă permite să prezentaţi simultan din două surse.
EB-2265U face parte dintr-o gamă care oferă prezentări în dimensiuni mai mari, de o calitate mai bună mediului de business, întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale instituţiilor de învăţământ, dispunând de o dimensiune scalabilă a ecranului de până la 300 de inci, la rezoluţie Full HD.
Configurarea se face fără probleme, datorită asistenţei la focalizare, alimentării automate, funcţiei de copiere a setărilor OSD, corecţiei automate a trapezului şi încadrării automate pe ecran, precum şi datorită numeroaselor opţiuni de conectare, precum HDBaseT şi Wireless LAN, cele două intrări HDMI şi funcţia de duplicare a ecranului. De asemenea, durata lungă de viaţă a lămpii, de până la 10.000 de ore în modul economic, reduce costurile de întreţinere.
Duplicarea ecranului facilitează partajarea conţinutului de pe dispozitive, iar software-ul de proiecţie de pe mai multe PC-uri poate accepta până la 50 de PC-uri conectate la un singur dispozitiv având compatibilitate cu Windows 10 şi Mac. Aplicaţia Epson iProjection facilitează şi mai mult partajarea de conţinut de pe dispozitive mobile în mediile BYOD (Bring Your own Device - utilizaţi propriul dispozitiv). Capacitatea de împărţire a ecranului permite prezentatorilor să conecteze şi să prezinte de pe două surse pe un singur afişaj şi, la fel ca în cazul EB-1795F, acest model este echipat cu funcţia de control prin gesturi care permite schimbarea slide-urile prin simpla glisare a mâinii.
Există o serie de alte modele disponibile în aceeaşi gamă cu EB-2265U. Consultaţi tabelul comparativ inclus pentru a afla mai multe detalii.
Modelele EB-1780W, EB-1781W, EB-1785W şi EB-1795F sunt disponibile acum.
Modelele EB-2265U, EB-2255U, EB-2250U, EB-2245U, EB-2165W, EB-2155W, EB-2140W, EB-2065, EB-2055 şi EB-2040 sunt disponibile acum.
-Sfârşit-
Note pentru editor
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenţi, sisteme de detecţie şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are aproape 73.000 de angajaţi în 91 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care operează şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.
Despre Epson Europe
Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.700 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2015 au fost de 1.577 milioane de Euro. http://www.epson.ro
Programul „Viziunea ecologică 2050”
[1] FutureSource 2015
Author profile
Alina Silvestru
Marketing Coordinator, Epson Romania
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.