Epson completează gama de imprimante pentru etichete la cerere cu noile modele ColorWorks C4000e

Epson anunță lansarea a doua noi imprimante ColorWorks C4000e pentru etichete color la cerere. Aceste modele completează gama de imprimante color Epson pentru etichete și oferă soluții interne de etichetare flexibile, rapide și economice pentru companii de toate tipurile și dimensiunile.

Datorită designului compact, gama ColorWorks C4000e de imprimante desktop este destinată companiilor mai mici cu spațiu limitat. Noile modele sunt ideale pentru numeroase sectoare de activitate, de la alimente și băuturi, până la substanțe chimice și farmaceutice și vânzare de bilete. Imprimantele produc etichete de calitate superioară la nivel intern și la cerere, în volume mici și medii.

Gama include o serie de modele de cerneală neagră mată sau lucioasă, pentru ca utilizatorii sa poată crea text negru clar, bine conturat și imagini bogate, indiferent de mediile de imprimare pe care le utilizează. Modelul cu cerneală neagră mată oferă un negru mai întunecat pe medii de imprimare mate și o imagine mai bogată pe medii de imprimare simple. Modelul de cerneală neagră lucioasă creează printuri de calitate superioară pe o gamă mai largă de medii de tipărire, cu cele mai bune rezultate, de la medii de tipărire sintetice până la medii de tipărire lucioase. Aceleași cerneluri cyan, magenta și galbene sunt utilizate la ambele modele.

Proiectată în jurul tehnologiei premiate Precision Core de la Epson, seria Epson C4000e imprimă etichete de înaltă rezoluție și calitate superioară. Funcționalitatea de potrivire a culorilor (profil ICC și instrument de potrivire a culorilor spot) contribuie la obținerea unor rezultate impresionante, de impact. Cartușele individuale de cerneală tip pigment asigură crearea de etichete foarte detaliate, cu uscare rapidă, care sunt rezistente la pete, apă și decolorare.

Fiind echipată cu o serie de caracteristici ușor de utilizat și conectivitate îmbunătățită, gama C4000e permite o flexibilitate sporită a imprimării. Integrarea și conectivitatea sunt ușor de realizat datorită SDK-urilor pentru IOS și Android (furnizate de Epson), care permit imprimarea simplă și intuitivă de pe tablete, precum și datorită instrumentelor de integrare, care oferă un singur loc pentru datele variabile la cerere. Sunt disponibile drivere pentru ESC Label, Linux și Mac.

De asemenea, este disponibil un dongle Wi-Fi (opțional), care oferă posibilitatea de a imprima de oriunde în orice moment. Configurarea, întreținerea și monitorizarea de la distanță, precum și gestionarea efectivului de imprimante sunt facilitate printr-o interfață web simplă.

Imprimanta are, de asemenea, un ecran LCD mare (2,7 inci), ceea ce o face excepțional de ușor de utilizat, precum și un sistem automat de tăiere care poate fi înlocuit cu ușurință de utilizator, fără a fi nevoie de vizita unui specialist.

Pentru și mai multă siguranță, Epson acoperă totul (inclusiv capul de printare), atât timp cât imprimanta este acoperită de garanție/CoverPlus și de politica Epson de utilizare corectă.

„C4000e este un pas important din două motive”, a declarat Jacob Kallergis, Manager, Product Management, Epson Europe. „În primul rând, satisface necesitatea pieței pentru o imprimantă desktop care poate oferi imprimare simplă și fiabilă de etichete de calitate superioară și, în al doilea rând, înseamnă că Epson oferă acum o soluție de imprimare de etichete la cerere pentru companii de toate tipurile și dimensiunile.”

Imprimantele ColorWorks CW-C4000e(Bk) și CW-C4000e(Mk) vor fi disponibile începând cu primăvara anului 2022.

Author profile

Ana-Maria Chirita

Marketing Coordinator, Epson Romania

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII
TAG-URI
ColorWorks, colour labels, compact, labelling, Print-on-Demand

Downloads

Related press releases

Epson la EuroCIS 2024; Hala 9, standul D40
DETALII
Sondajul Epson dezvăluie gradul de conștientizare a problemelor climatice, atitudinile și acțiunile din Europa și Africa și rolul companiilor
DETALII
Epson publică Raportul „Green Choice” pentru anul 2021 privind sustenabilitatea în Europa
DETALII