Provocarea continuă de a dezvolta o tehnologie optimă pentru educație

By Epson Blog Team

Educația este, fără îndoială, cea mai importantă investiție pe care o societate o poate face în viitorul său. Iar majoritatea oamenilor au o singură șansă în această privință.

 

Drept urmare, asupra profesorilor și factorilor de decizie politică atârnă povara responsabilității de a face lucrurile în modul corect. Încercarea de a găsi abordarea ideală, în special în ceea ce privește rolul tehnologiei, a stârnit dezbateri aprinse și cercetări ample cu privire la cea mai bună modalitate de a derula un sistem educațional.

 

Pe de o parte, există persoane care îi aclamă calitățile aproape fără nicio excepție. Pe de altă parte, există cei care atrag atenția asupra efectelor negative cauzate de rețelele de socializare și perioadele de timp exagerate petrecute în fața ecranului, sugerând faptul că profesorii și studenții ar trebui să folosească mai puține sisteme digitale.

 

În centru acestei confruntări se află recenta schimbare de perspectivă a Suediei în ceea ce privește tehnologia în sala de clasă, datorată, în parte, faptului că ministrul educației a întreprins o inversare bruscă a tendințelor, 1care evidențiază necesitatea unei abordări nuanțate.

 

Așadar, cine deține cu adevărat cheia pentru a deschide calea corectă către viitor: susținătorii tehnologiei educaționale sau scepticii? Pentru a răspunde la această întrebare, este important să înțelegem ambele perspective.

Argumentele în favoarea tehnologiei educaționale

Susținătorii îmbunătățirii continue a tehnologiei educaționale sunt de părere că aceasta a ușurat viața tuturor celor implicați în acest sector. Aceștia subliniază faptul că, în loc să utilizeze creion și hârtie, studenții utilizează acum laptopuri pentru a lua notițe și a crea lucrări. În comparație cu un teanc de caiete, un iPad este relativ ușor. În locul folosirii cărților voluminoase, căutarea pe internet sau într-o carte electronică este și mai ușoară.

 

Argumentele favorabile sugerează că vremurile s-au schimbat, oamenii au evoluat și tehnologia a avansat. Se afirmă că asigurarea faptului că tehnologia este integrată în educație pregătește mai bine studenții pentru un viitor mai imprevizibil, în care tehnologia va juca un rol esențial.

 

Și există suficiente dovezi pentru a sprijini acest lucru. Utilizarea computerelor și a altor dispozitive, împreună cu instrumentele digitale, permite studenților să joace un rol mai proactiv și să fie mai implicați în cadrul procesului de învățare. 2Deoarece populația lumii este reprezentată în mod predominant, în proporție de peste 65 %, de persoane cu un stil de învățare vizual, tehnologia oferă și o modalitate de a satisface mai bine nevoile acestei categorii demografice și de a îmbunătăți calitatea învățării pentru toată lumea prin intermediul suporturilor vizuale digitale, printre altele. 3

 

Tehnologia, reprezentată de afișaje interactive, monitoare, proiectoare și nu numai, oferă profesorilor o platformă puternică pentru crearea unui mediu de studiu vizual și interactiv pentru studenții cu un stil de învățare vizual și spațial, depășind instrumentele tradiționale, cum ar fi tablele albe și cele negre. Și profesorii sunt, în general, de acord; aproape 78 % au afirmat că o tehnologie de afișare mai interactivă și mai bună ar contribui la implicarea mai eficientă a elevilor. 4.

 

Drept urmare, mulți susținători spun că este esențial să continuăm să îmbrățișăm potențialul transformativ al tehnologiei în educație. Oferă o nouă modalitate de a afișa și interacționa cu elementele vizuale care îmbunătățesc procesul de studiu. Această perspectivă este împărtășită de numeroase administrații. Guvernul Regatului Unit a anunțat recent o investiție suplimentară de 150 de milioane de lire sterline pentru a se asigura că toate școlile și trusturile academice pot valorifica la maximum beneficiile pe care tehnologia digitală le poate aduce într-o sală de clasă. 5.

 

Totuși, tehnologia digitală în educație nu înseamnă doar ecrane și elemente vizuale.

 

Există tehnologii simple care îmbunătățesc viețile profesorilor, cum ar fi scanerele pentru colaționarea lucrărilor scrise și platformele de notare online, pentru a gestiona mai bine procesul de evaluare a studenților. De fapt, o versiune de încercare a unei platforme de notare online la o universitate din Noua Zeelandă a avut ca rezultat economii importante de timp și costuri pentru conferențiari, deoarece scanarea documentelor în sistem a permis notarea mai rapidă, reducând timpul de răspuns pentru 1.000 de teze de la două săptămâni la doar două zile. 6.

 

Perspectiva sceptică asupra tehnologiei educaționale

Cei care sunt mai puțin entuziasmați sugerează că impactul tehnologiei în educație a fost întrucâtva mediocru. 7Indiferent de progrese, tehnologia educațională în școli este adesea criticată pentru faptul că este izolată de experiențele media digitale personale ale studenților, 8acordând în schimb prioritate nevoilor instituționale în detrimentul studenților individuali.

 

Mai rău, rezultatele la teste în SUA au continuat să scadă, în ciuda previziunilor care spuneau că tehnologia ar revoluționa educația, 9până și cadrele didactice afirmând că este posibil ca aceste instrumente digitale „să ne otrăvească lent”. 10

 

Acest tip de dovezi, în combinație cu presiunea sub care se află instituțiile de învățământ de a nu face greșeli și de a nu irosi resurse valoroase, duce la concluzia că, probabil, scoaterea de pe lista de priorități a tehnologiei în educație este cea mai bună cale de urmat. La urma urmei, perioadele de timp exagerate petrecute în fața ecranului duc la tulburări emoționale și afectează în mod negativ gradul de alfabetizare și competențele în domeniul matematicii în rândurile școlarilor. 11.

 

În loc să bea din cupa cu otravă, Lotta Edholm, Ministrul școlilor din Elveția, a luat măsuri, declarând că este esențială reintroducerea manualelor în școli, în detrimentul alternativelor digitale, deoarece acestea oferă „avantaje pe care nicio tabletă nu le poate înlocui”. 12Dacă tehnologia scapă de sub control în școli, în curând mașinile vor lua locurile de muncă ale oamenilor și până și profesorii ar putea să fie înlocuiți în întregime de AI. 13Implicațiile pentru studenții viitorului ar putea fi îngrijorătoare.

 

Totuși, în pofida tuturor acestor lucruri, poate că nici îndepărtarea completă a tehnologiei din sala de clasă și revenirea la tablele prăfuite de cretă și la retroproiectoarele voluminoase nu ar fi abordarea potrivită. Mai ales acum când transformarea digitală este peste tot în jurul nostru. Lumea este plină de tehnologii și de inovații de toate tipurile. Directorii, profesorii, studenții și părinții nu pot încerca să dea timpul înapoi, desfășurându-și activitatea într-un mod care nu se potrivește cu restul economiei.

 

Din fericire, există o a treia opțiune.

 

 

Situația nu este chiar atât de inechivocă

La fel ca în cazul majorității lucrurilor din viață, moderația este esențială. Putem învăța de la ambele tabere aflate în dispută.

 

Maximizarea impactului pozitiv al tehnologiei în educație și atenuarea efectelor negative necesită adoptarea unui principiu fundamental: intensificarea interacțiunilor dintre profesori și studenți, susținute de materialele educaționale. 14.  Acest lucru este cunoscut sub numele de „bază educațională”, un concept care scoate în evidență factorul esențial pe care numeroase reforme școlare îl pierd adesea din vedere.

 

Pe scurt, tehnologia educațională are cel mai mare succes atunci când completează și îmbunătățește aceste interacțiuni. Moderarea tipului adecvat de tehnologie este esențială pentru a permite studenților să-și valorifice la maximum educația. Tehnologia poate fi utilizată strategic pentru a promova interacțiunile eficiente dintre studenți, profesori și materialele educaționale și nu ar trebui să înlocuiască munca profesorilor. 15.

 

De fapt, datele arată că pentru studenți contează mai mult cine utilizează tehnologia, nu ce tehnologie este utilizată. 16Profesorii nu trebuie să adauge pur și simplu și fără discernământ echipamente în sala de clasă, ci, în schimb, trebuie să ia în considerare nevoile specifice ale personalului și ale studenților, alegând tehnologii care corespund acestor nevoi.

 

De prea multe ori, școlile și universitățile se simt obligate să facă investiții împotriva propriilor interese, ceea ce duce la irosirea resurselor și la nemulțumiri pentru toți cei implicați. La fel ca în povestea în care Bucle Aurii căuta terciul de ovăz, scaunul și patul perfecte, profesorii trebuie să exploreze gama largă de opțiuni tehnologice pentru a descoperi soluția „cea mai potrivită”.

 

În acest sens, profesorii trebuie, de asemenea, să fie instruiți și să se dedice învățării continue pentru a se asigura că sunt pregătiți să valorifice la maximum tehnologia pe care o adoptă. Aceștia au nevoie de timp pentru a discuta abordări diferite și, în același timp, să participe la grupuri colegiale pentru a împărtăși idei, pentru a se inspira și pentru a învăța cele mai bune practici.

 

Acest obiectiv necesită o analiză atentă a nevoilor, preferințelor și limitărilor unice ale fiecărei instituții de învățământ și ale studenților săi pentru a sprijini și îmbunătăți procesul de învățare, în loc să caute să îl revoluționeze. În cele din urmă, nu există o soluție universală pentru această dilemă.

 

Scoaterea de pe lista de priorități a tehnologiei din sala de clasă se poate dovedi benefică în unele situații, însă este esențială recunoașterea faptului că fiecare cadru educațional este extrem de diferit, iar nevoile studenților sunt la fel de complexe. Desigur, tehnologia potrivită poate simplifica lucrurile, însă profesorii, asemenea lui Bucle Aurii, trebuie să selecteze cu atenție instrumentele potrivite care să corespundă stilurilor de predare și nevoilor studenților.

 

Cel mai important aspect care trebuie reținut este că, deși fiecare politician, cercetător sau părinte poate participa la dezbaterea privind tehnologia în educație, profesorii și studenții sunt cei care trebuie să o folosească și opinia lor contează cel mai mult.

 

Așadar, haideți să folosim tehnologia pentru a sprijini mai bine bază educațională. Pentru ca studenții viitorului să aibă cu adevărat succes, nu trebuie să fie vorba doar de tehnologie.

 

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com/

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII

Author

Author profile

Epson Blog Team

Our team of bloggers have a passion for how technology can improve your lives and want to share this with you.