Lecţia importantă a viitorului: motivaţia

By Neil Colquhoun

Cu un mediu de lucru care evoluează extrem de rapid în prezent, ne confruntăm cu provocarea constantă a adaptării, pentru a ţine pasul. Însă, într-o epocă de dezvoltare tehnologică rapidă, cum pregătim angajaţii de mâine pentru viitorul cu care se vor confrunta?

Tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important în modul în care lucrăm, dar oferă şi un potenţial uriaş în modul în care învăţăm şi, în sălile de clasă din viitor, motivaţia şi aptitudinile sociale vor fi esenţiale pentru educaţie şi vor reprezenta un obiectiv principal al sistemului educaţional.

Sala de clasă bazată pe colaborare din viitor

Noua cercetare Epson cu privire la impactul tehnologiilor cheie din sectorul educaţional a adunat opinii de la 17 gânditori de top şi le-a testat ipotezele în rândul a 7.000 de lideri de companii şi angajaţi europeni.

În baza perspectivelor colectate, sala de clasă din 2025 va beneficia de tehnologii noi, precum proiectoarele interactive, realitatea augmentată şi imprimantele 3D. De exemplu, studiul nostru arată că 53 la sută dintre respondenţi cred că AR va fi utilizată la scară largă pentru experimente practice în viitor, oferind atât o siguranţă sporită şi costuri mai mici, cât şi o reducere a necesităţii pentru spaţii specializate pentru experimente.

Se aşteaptă ca această transformare să schimbe relaţia dintre profesori şi studenţi, profesorii preluând rolul de ghizi educaţionali sau life coaches, în timp ce studenţii vor fi mai responsabili pentru propria educaţie.

Şaizeci şi doi la sută dintre europenii chestionaţi cred că acest sistem, sprijinit de tehnologia pentru studiu prin colaborare, va uniformiza mediul pentru studenţi, permiţându-i fiecăruia să înveţe aşa cum doreşte.

Se anticipează, de asemenea, că structura lecţiilor se va modifica în urma implementării tehnologiei, 67 la sută dintre respondenţi fiind de părere că sălile de clasă se vor schimba, devenind ateliere de colaborare.

Motivaţie pentru meta-educaţie

Studenţii vor juca un rol din ce în ce mai proactiv în propria educaţie. Conform opiniei a 57 la sută dintre respondenţi, meta-educaţia, în care studenţii sunt mult mai responsabili pentru propriul proces educaţional, va deveni noul standard. În sprijinul acestui lucru, 55 la sută dintre respondenţi sunt de părere că vor avea un impact pozitiv asupra întregului sector educaţional.

Vestea bună este că doar 33 la sută dintre respondenţi cred că motivaţia studenţilor va reprezenta o ameninţare pentru calitatea educaţiei în următorii 10 ani.

Realitatea este că, pentru ca această transformare să aibă loc, instituţiile de învăţământ trebuie să implementeze anumite mijloace de echilibrare. Este foarte important să se pună accent pe instruirea studenţilor pentru a deveni autodidacţi şi pentru a fi responsabili pentru propriul progres, de exemplu asigurându-se că instruirea cu privire la aptitudinile sociale este parte integrantă din procesul de studiu.

Pentru a împuternici angajaţii viitorului trebuie să se sublinieze în prezent importanţa motivaţiei şi să se furnizeze instrumentele educaţionale adecvate pentru a le permite să se adapteze într-o lume în continuă schimbare.

Doriţi mai multe informaţii?

Raportul complet conţine toate perspectivele, puteţi să îl descărcaţi de aici:

 


 

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com/

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII

Author

Author profile

Neil Colquhoun

Neil Colquhoun is business director for Epson’s visual instruments division across Europe. He is responsible for Epson’s projector business unit providing strategic direction and senior management expertise. He is also responsible for Epson’s Western European visual imaging sales operations. Prior to his current position, Neil spent two and a half years as sales director for Epson UK. During this time he restructured the sales and marketing functions and drove the business to a record UK market share, exceeding revenue and profit targets Prior to joining Epson, Neil held a variety of senior management sales and marketing positions at Panasonic, Pioneer and Coca-Cola. Neil has a BSc (Hons) degree in Manufacturing Management from Sunderland University and a post graduate degree in International Economics from the University of California.