Epson sărbătoreşte 20 de ani ca lider global în industria videoproiectoarelor (1)

By Epson Blog Team

XXX - Epson, cel mai important brand global de videoproiectoare, sărbătorește 20 de ani ca lider mondial al pieţei de videoproiectoare. În decursul ultimilor opt ani, Epson a devenit, de asemenea, liderul pieței Pro Displays Projection (Afișaje Profesionale) în EMEA[2]. Acest anunţ vine în momentul în care Epson îl numeşte pe Massimo Pizzocri în calitate de   Vicepreşedinte al Diviziei Professional Displays, înlocuindu-l pe Neil Colquhoun, care administrează acum operaţiunile Epson în CISMEA.

 


 

 

Massimo Pizzocri a lucrat peste 20 de ani în cadrul Epson, contribuind decisiv la consolidarea succesului Epson în mai multe arii. Massimo Pizzocri și-a început cariera în cadrul companiei la Epson Italia, în 1999, unde a devenit în timp Director General, apoi Director de Marketing Strategic pentru întreaga regiune EMEA, iar ulterior Vicepreședinte pentru Divizia Consumer și, recent, Vicepreședinte pentru regiunea CEE (Europa Centrală și de Est).

Călătoria Epson spre statutul de lider global în domeniul videoproiectoarelor profesionale include mai multe etape importante. În 1989, Epson a dezvoltat tehnologia cu cristale lichide pentru primul videoproiector din lume complet color, compact - modelul VPJ-700. Pentru a proiecta o imagine, noul videoproiector folosea panouri cu cristale lichide în locul tubului tradițional cu raze catodice, arătând astfel lumii o nouă aplicație pentru afișajele cu cristale lichide.

În 2005, compania a intrat pe piaţa de sisteme home-theatre cu modelul EMP-TWD1, proiectorul său cu DVD player integrat. În 2006, Epson a lansat EMP-6100, un proiector rezistent la praf care menținea particulele în suspensie la distanță. Modelul EB-450Wi, lansat în 2010, a fost primul videoproiector cu lentilă ultra-short throw, conceput pentru a fi montat pe perete, cu funcționalitate interactivă. 

Pe piața afișajelor profesionale din EMEA, Epson a crescut, de la o cotă de piață practic inexistentă, la statutul de lider de piață, în doar opt ani. În prezent, compania deține peste o treime (37%) din piața din EMEA[3] - o creștere a volumului de 1.199% și o creștere a veniturilor de 1.228% în opt ani . Epson a fost, de asemenea, prima companie care a furnizat aceeaşi gamă de lentile pentru proiectoarele cu luminozitatea între 5.500 şi 20.000 de lumeni şi mai puţin de jumătate din numărul de lentile necesare, în comparaţie cu orice alt concurent. 

Succesul Epson s-a datorat tehnologiei sale inovatoare de proiecție - 3LCD. Inițial, industria a favorizat tehnologia DLP tradiţională, care a fost considerată mai fiabilă. În pofida scepticismului industriei, Epson a avut încredere în intensitatea culorilor şi în luminozitatea superioară a tehnologiei 3LCD, deoarece oferea calităţi de proiecţie superioare. După ce Epson a petrecut ani de zile optimizând această tehnologie, 3LCD este acum prima alegere a profesioniștilor din industria de proiecție Pro Displays. 

„Longevitatea și succesul nostru constant cu videoproiectoarele Epson Pro Displays se datorează faptului că ne-am ascultat clienții și am studiat industria și nevoile sale în fiecare etapă a călătoriei noastre”, a declarat Neil Colquhoun, fost Vicepreședinte al diviziei Pro Displays la Epson Europe. 

„Acum zece ani nu aveam nicio prezență pe piața de videoproiectoare Pro Displays din EMEA, însă în prezent suntem lider de piață. Acest lucru nu este întâmplător. Am fost pe deplin încrezători în tehnologiile noastre 3LCD, în ciuda faptului că industria a favorizat tehnologia DLP. Perseverența de care am dat dovadă a dat rezultate. Și nu putem uita faptul că nu ne-am afla în această poziție fără sprijinul clienților noștri. În plus, aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi clienților pentru că au crezut în noi și au pus în practică proiecte incredibile în această regiune.

„Acum, odată cu numirea lui Massimo Pizzocri ca noul nostru vicepreședinte al diviziei Professional Displays, știu că business-ul nostru este pe mâini sigure. Vom continua să ne ascultăm clienții, să ne adaptăm rapid la schimbări și să răspundem nevoilor pieței”. 

„Pandemia a afectat multe dintre segmentele noastre cheie de pe piața de videoproiectoare profesionale, cum ar fi divertismentul, ospitalitatea și evenimentele”, a declarat Massimo Pizzocri, Vicepreședinte al diviziei Professional Displays. „Multe dintre privilegiile care ne-au fost restricționate, cum ar fi vizitarea muzeelor, participarea la concerte și vizionarea de piese de teatru, încep acum să fie permise în multe țări, pe măsură ce începe relaxarea măsurilor de restricție. Acest lucru ne oferă oportunitatea de a oferi din nou clienților noștri experiențe captivante, dar și de a sprijini comunicarea eficientă pentru cei care se întorc la birou. Proiectoarele noastre vor contribui la redobândirea unui sentiment de normalitate în vieţile clienţilor noştri”.

Videoproiectoarele Epson

Epson este cel mai mare producător de videoproiectoare din lume, deținând peste o treime din piaţa globală a proiectoarelor[5]. Compania este specializată în producţia de tehnologie de proiecţie laser 3LCD de înaltă luminozitate, versatilă, compactă, pentru locuinţe, birouri, şcoli, retaileri şi pentru instalaţii de mari dimensiuni în spaţii de divertisment, muzee, galerii, evenimente în aer liber şi atracţii pentru vizitatori.

Proiectoarele laser Epson cu luminozitate mare sunt utilizate pentru a crea medii experienţiale captivante şi interactive în spaţii mari şi atracţii pentru vizitatori din întreaga lume. Printre astfel de exemple recente bazate pe tehnologia Epson se numără Electric Forest Music Festival din America, instalația TeamLab Borderless din Shanghai şi Festivalul Internațional al Luminilor din Europa.

Tehnologia AV de la Epson are un impact relevant asupra eficienței sălilor de clasă și a altor medii de învățare din întreaga lume, îmbunătățind experiența din retail și sprijinind o gamă de sectoare industriale prin capacitățile de asistenţă la distanţă.

[1] În perioada 2001 - 2020, 500 de lumeni și peste, cu excepția televizoarelor fără ecran, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY20Q4

[2] În 2020, 6.000 de lumeni și peste, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY20Q4

[3] În 2020, 6.000 de lumeni și peste, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY20Q4

[4] În perioada 2012 - 2020, 6.000 de lumeni și peste, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY20Q4

[5] În perioada 2001 - 2020, 500 de lumeni și peste, cu excepția televizoarelor fără ecran, Futuresource Consulting – Quarterly Projector Market Insights – Worldwide Analyzer CY20Q4

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com/

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII

Author

Author profile

Epson Blog Team

Our team of bloggers have a passion for how technology can improve your lives and want to share this with you.