Epson lansează 28 de proiectoare cu funcții smart pentru școli și companii

Epson lansează patru serii noi de proiectoare pentru mediul corporativ, pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și pentru mediul educațional din România. Seriile EB-1400, EB-600, EB-1700 și EB-2000 oferă imagini la o calitate recunoscută pentru tehnologia 3LCD și multe funcții “smart” dezvoltate pentru a fi compatibile cu dispozitivele mobile și modul de lucru în colaborare specific mediului de business.  

“Ne-am păstrat poziția de lider pe piața de proiectoare pentru că am adus constant pe piață noi tehnologii și o ofertă vastă de modele. Acum lansăm nu mai puțin de 28 de proiectoare în patru serii adresate corporațiilor, IMM-urilor sau școlilor. Cu un portofoliu atât de extins, orice client va găsi modelul potrivit la noi, indiferent de specificațiile cerute. Inovația stă în ADN-ul Epson și, cu noua gamă și noile tehnologii, ne vom menține prima poziție în piață și în 2017,” a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson pentru piețele din România și Bulgaria.

Noile modele pentru companii mari și IMM-uri

Seriile EB-1700 și EB-2000 sunt concepute pentru prezentări Full HD eficiente, cu o imagine luminoasă de calitate, pentru companiile care au nevoie de soluții ultra-portabile sau de modele cu funcţii avansate pentru partajarea în rețea. În plus, seria EB-1400 este concepută pentru modul de lucru modern, în colaborare, fie că participanții se află în aceeași cameră sau lucrează prin Skype din zone diferite ale globului.

Proiectoarele utilizează cea mai nouă tehnologie, iar prezentările realizate vor avea culori realiste pe ecrane cu dimensiuni scalabile până la 300 de inci, la rezoluție Full HD. Pe lângă faptul că sunt cea mai accesibilă modalitate de a obține o imagine de asemenea dimensiuni, sunt ideale pentru crearea unui mediu de lucru modern, interactiv și productiv. Indiferent dacă merg la o prezentare pe teren cu modelul ultra-portabil EB-1795F sau dacă realizează prezentări impresionante la birou cu modelul EB-2265U, participanții la întâlniri vor beneficia de imagini bogate în detalii, la o rezoluție Full HD 1080p. Mai mult, tehnologia 3LCD oferă o luminozitate pe alb și pe culoare la același nivel înalt, culorile fiind reprezentate fidel.

EB-1795F încape cu ușurință într-o geantă de laptop și are numeroase caracteristici “smart” și poate fi configurat ușor pentru o prezentare la minut, cum ar fi: identificarea automată a sursei, corecția trapezului pe orizontală și verticală, încadrare pe ecran și NFC pentru o conexiune rapidă cu smartphone-uri și tablete.

EB-2265U face parte dintr-o serie de modele potrivite atât pentru business, cât și pentru mediul educațional, pentru că oferă imagini de calitate mai mari, scalabile până la o dimensiune a ecranului de 300 de inci. Modelele din această serie includ funcția de duplicare a ecranului și pot fi conectate în rețea cu până la 50 de PC-uri. În plus, configurarea se realizează ușor, datorită asistenței la focalizare, corecției trapez automate, funcției de copiere a setărilor OSD, precum și datorită numeroaselor opțiuni de conectare (Wi-Fi, LAN, WiDi şi HDBaseT).

Modele din seria EB-1400 au fost concepute pentru spații de lucru moderne, în care se lucrează în colaborare. Proiectoarele au multiple posibilități de interactivitate și afișează o imagine de până la 100 de inci. De exemplu, cu modelul de top EB-1460Ui, participanții pot susține prezentări în timp ce împart ecranul cu un coleg printr-o conferință video Skype. Tehnologia tactilă şi cele două creioane interactive ale proiectorului le permit utilizatorilor să deruleze ușor slide-urile prezentării, iar cu ajutorul aplicației iProjection pot partaja și reda wireless diferite tipuri de conținut de pe dispozitivele mobile iOS şi Android.

Pentru mediul educațional

Seria EB-600 oferă interactivitate și o conectivitate avansată pentru sălile de curs unde este nevoie de o imagine de calitate pentru captarea atenției celor prezenți. Aceste proiectoare de top pentru distanțe ultra-scurte utilizează cea mai nouă tehnologie și permit partajarea conținutului prin modalități multiple de interactivitate. Mai mult, tehnologia tactilă și cele două creioane interactive le permit studenților să participe la curs prin scriere sau trasare directă pe imaginile proiectate, fără a fi necesare dispozitive mobile sau PC-uri. Datorită funcției îmbunătățite de moderator a software-ului EasyMP Multi-PC Projection, profesorii vor putea să afișeze conținutul trimis de pe dispozitivele mobile a până la 50 de studenți.

Pentru prezentări cu un auditoriu larg, modelul de top al gamei, EB-696Ui oferă funcționalități de împărțire a ecranului, interactivitate în ecrane multiple și are capacitatea de a controla direct o cameră pentru documente. În plus, dispune un difuzor de 16 W integrat și de o intrare pentru microfon.

 

-Final-

Note

Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare  digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenţi, sisteme de detecţie şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea  vizuală, echipamentele portabile şi robotica.


Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are aproape 73.000 de angajaţi în 91 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care operează şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

http://global.epson.com/

 

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.700 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2015 au fost de 1.577 milioane de Euro. http://www.epson.ro

 

Programul „Viziunea ecologică 2050”  

http://eco.epson.com/

 

 

 

Author profile

Alina Silvestru

Marketing Coordinator, Epson Romania

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII
TAG-URI
projectors

Downloads

Related press releases

ISE 2024: Epson dezvăluie aplicații noi și inovatoare pentru gama sa de proiectoare lider în industrie, la ISE, Sala 3, Standul J100.
DETALII
Epson România își revendică poziția de lider al pieței locale de videoproiectoare și în 2023
DETALII
Trei sferturi dintre profesori doresc să obțină mai mult de la tehnologie
DETALII