Tendințe în personalizarea locuinței
26 Septembrie 2017 – Epson colaborează cu arhitectul și designerul de interior Omid Ghannadi în cadrul târgului de semnalistică și tipar „Print&Sign” și anunță tendințe de personalizare a locuinței, folosind echipamente de imprimare de format mare, pe diverse suprafețe și texturi precum material textil, MDF, sticlă, tapet sau autocolant. Aplicaţiile, realizate cu imprimantele Epson, pot fi văzute în standul Dacora Print, numărul 39, parter, pavilionul A.
”Imprimarea digitală îmi oferă o mai mare libertate în realizarea de proiecte personalizate de design interior. Nu doar că pot printa pe suprafețe diverse, de la uși pentru dulapuri sau bucăți de parchet, dar pot imprima inclusiv produse finite, în culorile proiectate de mine, respectând designul până la cel mai mic detaliu. Epson anticipează practic nevoile celor care își doresc o amenajare personalizată, oferind posibilitatea de realiza imprimeuri adaptate preferințelor clienților, atât în ceea ce privește culoarea, cât și tipul de material folosit în decorul casei”, a declarat arhitectul și designerul de locuințe Omid Ghannadi.
Tendințe în personalizarea locuinței:
- Sticla înlocuiește faianța
O alternativă modernă la clasica faianță, dar și la blaturi în designul bucătăriilor este sticla imprimată în variate game de culori sau patternuri. Avantajul este curățarea rapidă, dar și aspectul luminos, spațios, elegant și proaspăt pe care îl dă bucătăriei.
- Uși colorate
După o istorie îndelungată cu lemnul masiv, MDF, PAL sau HDF, a venit și rândul ușilor să spargă bariera clasicului. Se poată ușile integrate în decorul locuinței, devenite obiecte de decor în sine. Realizate integral sau placate cu sticlă, aceste uși pot fi personalizate după culoare, model, font, sau cu imagini. În plus, sticla poate fi transparentă, gravată sau în diverse grade de opacitate. La fel de ”la modă” sunt și ușile din MDF personalizate cu printuri fotografice prin tehnica imprimării digitale.
- Pereți rupți din natură sau din inima orașului
Evoluțiile recente în domeniul tipăririi digitale au deschis o gamă nouă de posibilități și zidurile goale. Fie prin tapetare, fie prin placare cu sticlă, pereții locuinței prind viață cu decupaje citadine sau decoruri tropicale.
- Piese de mobilier cu personalitate
Tapiţeriile în serie au fost înlocuite și ele cu cele personalizate, în linie cu cele mai noi tendințe. Grosimea materialului nu mai constituie o provocare, astfel că designerii își pot testa creativitatea cu patternuri dintre cele mai diverse, pe țesături variate, pentru a aduce pata de culoare dorită în locuințe.
“Ne dorim să ajutăm clienții să obțină cele mai creative soluții de amenajare a locuințelor, utilizând tehnologia de imprimare digitală, atât pe textile cât și pe alte materiale durabile, folosite în decorul interior. Imprimantele Epson din gama SureColor sunt ușor de folosit, sunt rapide, economice și asigură un imprimeu de calitate, durabil”, a declarat Simona Decuseară, Sales and Marketing Manager Epson România și Bulgaria.
Câteva dintre echipamentele de imprimare de format mare și diverse aplicații realizate cu acestea vor fi expuse de către Epson și partenerul său de distribuție Dacora Print la târgul „Print and Sign”. Este vorba despre SureColor SC-S80610 și SC-S60610, echipamente dotate cu ultima generație de capete de printare Epson PrecisionCore TFP și cu noua formulă Epson UltraChrome GS3 cu cerneală roșie, pentru rezultate profesionale, într-o gamă largă de culori. Cu ajutorul acestor echipamente, Epson și Dacora vor prezenta imprimarea pe tapet, pe autocolant cast, pentru colantări auto, dar și aplicații pentru industria publicitară cum ar fi imprimarea pe materiale transparente cu metalic silver și casete luminoase.
Totdată Epson și Dacora vor face o demonstrație live de tipărire a imaginilor fotografice pe suprafețe de aluminiu și MDF, prin tehnologia de transfer dye-sublimation, cu ajutorul imprimantei Epson SureColor SC-F6200. Cu o calitate de imprimare fotografică cu rezoluție de până la 1440 x 720 dpi, cap de imprimare Epson PrecisionCore TFP, proiectat să lucreze exclusiv cu cernelurile Epson UltraChrome DS și rezervoare de cerneală de mare capacitate, acest echipament va fi utilizat și în aplicații de imprimare 3D, prin tehnologia de sublimare.
Echipamentele de imprimare Epson SureColor SC-S80610 și SC-S60610, dar și modelul Epson SureColor SC-F6200 vor fi expuse pe toată perioada evenimentului „Print&Sign”, în perioada 26 – septembrie 2017, la standul Dacora, și vor fi utilizate pentru aplicații care vor demonstra calitatea superioară a producției și flexibilitatea în utilizare a imprimantelor LFP pentru produse de amenajare a casei.
Imprimantele Epson sunt utilizate și de designeri internaționali, înlocuind tehnologiile de imprimare clasică cu soluții de imprimare digitală care asigură flexibilitate mai ridicată a producției și rezultate de calitate superioară. Printre aceștia se numărăr designerul britanic Richard Quinn care a creat o întreagă colecție prezentată în cadrul FESPA 2017 şi care este reprezentat în standul Dacora printr-o creaţie vestimentară originală realizată cu imprimantele Epson pentru textile
În perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2017, echipamentele din gamele Epson SureColor SC-F şi Epson SureColor SC-S beneficiază de promoţii valabile prin Dacora Print:
- seria SureColor™ SC-S – SC-S40610/ S60610/ S80610 – promoţie Buy Back cu până la 5.000 reducere la înlocuirea unui echipamnet vechi.
- seria SureColor™ SC-F
Model |
Bonus 1³ |
Bonus 2³ |
Bonus 3³ |
SC-F2000 |
Reducere 4.000 EURO⁴ |
Soft Garmet Creator |
Set complet de cerneală |
SC-F6200 |
Reducere 500 EURO⁴ |
RIP Wasatch |
Set complet de cerneală |
SC-F7200 |
3 ANI GARANŢIE |
RIP Wasatch |
Set complet de cerneală |
SC-F9200 |
3 ANI GARANŢIE |
RIP Wasatch |
Set complet de cerneală |
Despre Dacora Print
Cu o experiență de peste 10 ani, Dacora Print reprezintă unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața de materiale și echipamente specializate pentru large format printing din Romania, oferind pentru produsele achiziționate și expertiza în service autorizat.
Dacora Print este importator și autorizat să facă service pentru imprimantele de format mare Epson și partener in Romania pentru Avery Denninson, Axyz, ATP Color, BRM Laser, Canson, Colorgate, Contex, Ergosoft, ES-TE Berlin, HP, InkTec, KIP, Neolt, Neschen, Onyx, Pongs, Sihl, Summa, Transmatic.
Pentru detalii, accesați www.dacora.ro.
Author profile
Alina Silvestru
Marketing Coordinator, Epson Romania
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.