Epson lansează cel mai mic proiector laser 3LCD din lume*

Primul proiector portabil laser Epson a fost conceput pentru a putea fi integrat în modul cel mai flexibil din punct de vedere estetic şi funcţional în spaţiile de acasă. EF-100W/B este cel mai mic proiector laser de la Epson, 1are numai 23 cm lungime şi va fi disponibil din iunie.

Modelul EF-100W/B oferă tehnologia laser luminoasă, vie şi durabilă într-o carcasă compactă şi uşoară, cu un înveliş negru sau alb.

Folosind o sursă de lumină laser şi poziţionând lateral fantele de aerisire şi sursa de alimentare, inginerii Epson au dezvoltat un proiector compact, care poate fi amplasat oriunde şi care poate proiecta în orice direcţie. Acest lucru le oferă utilizatorilor mai multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea suprafeţei de proiecţie, cum ar fi pe perete, pe tavan sau pe podea. De asemenea, modelul este ideal pentru proiecţii de dimensiuni mari, fiind capabil să redea imagini cu diagonala de până la 150 inci (380 cm). Chiar şi în condiţii de lumină naturală, sursa de lumină laser a proiectorului poate oferi imagini strălucitoare şi culori vibrante. Astfel nu mai este necesar ca lumina să fie închisă sau ferestrele acoperite.În plus, cu ajutorul funcţiei de reglare automată a imaginii proiectate, dispare şi problema imaginilor instabile sau distorsionate.

Sursa de lumină laser are o durată de viaţă mare, de până la 20.000 de ore de funcţionare, şi oferă o soluţie pe termen lung, care nu necesită întreţinere. Proiectorul poate fi folosit zilnic timp de zece ani şi oferă un raport calitate-preţ excelent 2.

Pe lângă portabilitate, modelul EF-100W/B este simplu şi rapid de configurat. Cu ajutorul Ghidului de prezentare, utilizatorii pot afla cum să configureze proiectorul şi pot descoperi funcţiile cheie ale acestuia. În plus, telecomanda simplifică navigarea prin interfaţa intuitivă.

Este simplu de accesat conţinutul de pe telefon, tabletă, DVD player, din consola de jocuri sau de pe laptop printr-un cablu HDMI. De asemenea, proiectorul poate reda cu uşurinţă conţinut online. În partea din spate pot fi conectate dispozitive precum Amazon Fire TV, Google Chromecast, Roku şi Apple TV.

Designul plug-and-play include şi opţiuni audio flexibile: difuzoare încorporate, conectivitate prin Bluetooth la amplificatoare audio sau un port pentru căşti. Există şi un mod audio care adaptează sunetul tipului de conţinut prezentat.

Modelul EF-100W/B a fost proiectat pentru utilizatorii care pun preţ pe design. Modelul EF-100W alb are tente de argintiu, în timp ce modelul EF-100B negru are muchiile arămii. Ambele modele au colţuri rotunjite, butoane minimaliste şi aspect de piele.

Amy Ng, product manager, Epson Europe, declară: „Acest proiector oferă ceva diferit portofoliului nostru de produse. Pe lângă designul elegant, proiectorul oferă o funcţionalitate remarcabilă pentru utilizarea în locuinţă prin structura sa compactă şi prin sursa de lumină laser de înaltă calitate şi durabilă.

În plus, considerăm că acest proiector are potenţial de utilizare pentru firmele mici, fiind în mod special potrivit oamenilor de vânzări care fac prezentări, fotografilor profesionişti şi designerilor care doresc să îşi etaleze portofoliul oriunde s-ar afla, precum şi proprietarilor de afaceri de tip boutique, aşa cum sunt saloanele de înfrumuseţare, care doresc soluţii de afişare accesibile şi creative.”

Modelul EF-100W/B este disponibil din luna iunie 2019.

Funcţii cheie:
• Finisaje elegante (EF-100W alb cu argintiu/EF-100B negru cu arămiu)
• Compact (L × A × Î/mm: 210 × 227 × 88)
• Greutate redusă (2,7 kg)
• Sursă de lumină laser de înaltă calitate şi de lungă durată (20.000 ore/12.000 ore 2)
• Imagini vii şi realiste chiar şi la lumina zilei (tehnologia 3LCD, 2.000 lm, contrast dinamic de 2.500.000:1)
• Afişare de mari dimensiuni (până la 150 inci)
• Rezoluţie HD
• Se poate proiecta pe aproape orice suprafaţă şi în orice direcţie dorită (sursă de lumină laser, fante de aerisire şi sursă de alimentare dispuse în lateral)
• Configurare fără probleme (ghid de prezentare, telecomandă)
• Ajustarea automată a imaginilor (corecţie trapez pe verticală +/-45, pe orizontală +/-40)
• Uşor de redat orice conţinut (1 HDMI 2.0, 1 USB)
• Opţiuni audio simple (difuzor de 5 W încorporat, conectivitate audio prin Bluetooth, port pentru căşti)
• Zgomot redus al ventilatorului (26 dB/29 dB)

Author profile

Ana-Maria Chirita

Marketing Coordinator, Epson Romania

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

global.epson.com

Informaţii articol

DATA PUBLICĂRII
TAG-URI
Heimkino, Laserlichtquelle, Laserprojektion, Projektor

Downloads

Related press releases

Epson lansează noi mini proiectoare laser inteligente pentru casă sau deplasare.
DETALII
Epson lansează gama profesională de proiectoare laser 4K pentru acasă
DETALII
Epson extinde gama de proiectoare laser Epson EpiqVision Ultra prin lansarea modelului EH-LS650B/W
DETALII