Epson primește trei premii speciale Summer Pick 2020 oferite de Keypoint Intelligence – Buyers Lab
Epson a primit trei premii Summer Pick 2020 din partea Keypoint Intelligence - Buyers Lab (BLI) - pentru imprimantele sale de mici dimensiuni și pentru cele destinate biroului de acasă. Această recunoaștere a fost primită într-un moment de importanță deosebită pentru imprimantele de birou și cele destinate grupurilor de lucru mici, deoarece mulți dintre noi continuă să lucreze de acasă sau în echipe de lucru restrânse.
Ca în cazul tuturor imprimantelor cu jet de cerneală Epson, cele recunoscute prin acordarea acestor premii oferă certificări privind sustenabilitatea prin valorificarea tehnologiei fără încălzire utilizată în echipamentele Epson și prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO₂. De asemenea, imprimantele Epson oferă costuri de imprimare semnificativ mai mici decât cele ale concurenților, precum și o performanță fiabilă și rezultatele de înaltă calitate.
Kaitlin Shaw, Associate Director of A4 Hardware în cadrul companiei Keypoint Intelligence, declară: „Obținerea celor trei premii la categoriile de imprimante mici și pentru biroul de acasă se datorează faptului că Epson oferă o valoare imbatabilă utilizatorilor cu volume mici de imprimare.
„Pentru un cost redus pe pagină, utilizatorii beneficiază de rezultate de înaltă calitate, de fiabilitate și de un confort impresionant pentru utilizator, inclusiv ecrane tactile și proceduri simple de întreținere de rutină. Pentru imprimare monocrom sau color, în format letter sau wide, Epson are un echipament care va satisface ușor nevoile utilizatorilor și îi va face să economisească bani pe termen lung.”
Simona Decuseară, National Sales and Marketing Manager la Epson România și Bulgaria, declară: „Aceste premii fac dovada eforturilor depuse de Epson pentru a oferi cu adevărat produse cu valoare adăugată, de o calitate înaltă, pentru o imprimare sustenabilă, atât la birou, cât și acasă. Suntem încântați că am primit această recunoaștere.”
Modelele câștigătoare sunt:
Epson EcoTank L15160
Uimitorul multifuncțional cu jet de cerneală color care tipărește pe format "tabloid"
Epson EcoTank L6580
Uimitorul multifuncțional cu jet de cerneală color SOHO (Small Office Home Office = Birouri mici sau biroul de acasă)
Epson WorkForce Pro WF-C5790DWF
Uimitorul multifuncțional cu jet de cerneală color pentru utilizare invididuală
Author profile
Alina Silvestru
Marketing Coordinator, Epson Romania
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.